În 1914, izbucnirea violentă a războiului generează închiderea Bursei pe 18 iulie, rămânând închisă pe toată durata Primului Război Mondial. La acea perioadă erau tranzacționate acțiunile emise de 63 de societăți și 58 de tipuri de rente și obligațiuni de stat (efecte cu dobândă fixă).

Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acțiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creșterea ulterioară a cotațiilor. Între 1917 și 1918, tranzacțiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber și pe Strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acțiuni și Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu, iar localul Bursei devenind neîncăpător.

Până în anul 1916, majoritatea plasamentelor în efecte publice era realizată în obligațiuni ale marilor proprietari funciari și în rente, pentru ca apoi, după anul 1921, când a avut loc reforma agrară și pe fondul creșterii importanței industriei, provocată de război, acestea să se efectueze preponderent pentru finanțarea industrială și a comerțului. În perioada 1919-1925, bursele de comerț din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă și în Basarabia în 1919, se completa cu legislația austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuți, din Bucovina, dar și cu legislația maghiară din Banat și Transilvania pentru Bursele din Arad și Timișoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei și Comerțului și este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929. Expunerea de motive realizată de Virgil Madgearu preciza: „Necesitatea adaptării uzanțelor găsite bune și consfințite în materie de bursă până azi, a modului de încheiere al tranzacțiilor de efecte, acțiuni schimb mărfuri, situațiunea financiară și economică a țării, precum și necesitățile unui bun mers al încheierilor operațiunilor și apoi încrederea deplină în tranzacțiunile ce se fac la Bursă, au călăuzit la întocmirea proiectului de lege ce însoțește această expunere de motive” . Avizul Consiliului Legislativ constata față de această propunere de lege că „prin proiectul de lege de față se organizează și se unifică regimul Burselor pentru întreaga țară”. Legea Madgearu din 1929 aduce noi modificări în funcționarea pieței bursiere, având loc separarea bursei de mărfuri de bursa de acțiuni și efecte. Bursa este definită ca fiind „instituție publică creată cu scopul de a reuni comercianți sau negustori, industriași sau producători, armatori și asigurători în vederea negocierii valorilor mobiliare publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, închirierii vapoarelor și acoperirii riscurilor de orice fel”.

În 1938 este publicată de către Simon D. Gartenberg, președintele Asociației Remizierilor Oficiali de Bursă, „Cartea acționarului – îndreptar bursier”, aceasta fiind una dintre primele dovezi ale preocupării față de educația financiară a publicului regăsite în biblioteci. Aflăm astfel că, în 1938, la bursa de la București erau tranzacționate acțiunile a 56 de societăți și că mai multe titluri financiare românești erau vândute pe bursele străine (acțiuni Astra Română la Paris, Amsterdam, Anvers și Zürich; acțiuni Concordia la Paris, Bruxelles, Anvers și Zürich; acțiuni Steaua Română la Paris, Basel, Frankfurt, Geneva și Zürich; acțiuni Petrol-Block la Paris, Lille, Anvers, Liege și Zürich; acțiuni Redevența la Paris; efecte constând în rente și împrumuturi erau tranzacționate la Paris, Londra, Berlin, New York, Zürich, Roma, Milano, Basel, Berna, Geneva). De asemenea, la bursele occidentale mai erau cotate și alte valori emise de societăți cu capital românesc și străin, care însă nu erau cotate la București: Colombia, Danubiana, Omnium, Petrofina, Societatea de Gaz și Electricitate din București, Steaua Română Française și Steaua Română (British), Zahăr și Rafinaj în România.

Buletinul Bursei București din decembrie 1939 scria: „Nici odată târgurile financiare mondiale n’au fost mai influențate, ca în 1939, de evenimentele europene. Și anul 1938 cunoscuse destule dificultăți internaționale, dar tot se crezuse că până la urmă zăngănitul armelor va fi îndepărtat, optimism care se răsfrânsese asupra burselor de valori. Într’adevăr anul 1939 din punct de vedere bursier debutează sub cele mai bune auspicii. Nivelul cursurilor era destul de ridicat la 1 Ianuarie 1939, nivel care n’a putut fi mult timp menținut. Căderi serioase s’a produs la sfârșitul lunei Ianuarie, odată cu sfârșitul războiului spaniol. În Martie, bursele sunt cuprinse de panică, în urma ocupării Boemiei de germani. În Aprilie, italienii ocupă Albania, altă neliniște, urmată de tensiunea polono-germană, care sfârșește cu războiul și ocuparea Poloniei.[…] Suntem mulțumiți că putem constata că România, cu toate greutățile prezente prin care trece, a răspuns obligativității acordurilor cu debitorii străini, plătindu-și cupoanele la timp. Creditul statului a rămas neștirbit și s’a resfrânt, în ultimul timp, printr’o urcare simțitoare a rentelor noastre la Bursele din Paris, Londra și Zurich”.

La Arhivele Naționale se găsește o adresă din 1942 a Comisarului Guvernului desemnat la Bursa de la București, N. N. Stoika, adresată Oficiului de Studii din Ministerul Finanțelor, care răspundea solicitării instituționale din 20 mai 1942 și care redacta următoarele: „De sigur, elementele străine de neamul, de credință, și de idealurile noastre, neconvenindu-le decăderea lor din situațiunile ce dețineau, în dauna elementului românesc, caută, prin abțineri și prin tot felul de svonuri lansate în șoapte, să discrediteze noua orânduire românească pe piața financiară și bursieră a noastră”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, economia României este centralizată, ca parte a reformei inițiate de regimul comunist. În aceste condiții, se decide închiderea Bursei în iulie 1948. Instaurarea proprietății de stat, ca unic proprietar, nu mai permitea existența produselor specifice pieței bursiere, precum acțiuni sau obligațiuni corporative, iar Bursa nu mai avea de ce să existe, având în vedere că nu mai exista obiectul tranzacțiilor. Deținerea în proprietate a societăților comerciale era interzisă. Pe 11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119/1948 a naționalizării, 1.050 de întreprinderi industriale, bancare sau de asigurări treceau în proprietatea statului, ca „bun de consum al poporului” și Bursa se închidea. Profesorul Nicolae Volonciu povestește în cartea sa (Volonciu, Nicolae, 2017, Amintiri din patru țări, București: Editura Solomon, p. 113.): „în ziua de 11 iunie, cu câteva minute înainte de deschiderea bursei, un cetățean care voia să facă o tranzacție a ajuns la ușă și a găsit un mare lacăt. Veniseră mai de dimineață agenți financiari, poliție și, printre ei, un hâtru care lăsase un bilețel lângă acel lacăt. Ce era scris pe acel bilețel? «ÎNCHIS PENTRU INVENTAR!»”.

Decembrie 1989 a însemnat în istoria economică și financiară a României un punct de cotitură, regimul comunist bazat pe centralizare și proprietate a statului fiind modificat și, în mod natural, apărând din nou premisele existenței pieței de capital și bursei de valori.

Primul act normativ a fost Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990), care a permis înființarea societăților comerciale private și apariția acțiunilor și obligațiunilor, instrumente financiare tranzacționate la o bursă de valori. După această lege, reforma economică a continuat, procesul de trecere a proprietății de stat în proprietate privată fiind unul necesar pentru o economie de piață. În 1991, Guvernul de la acea dată emitea o hotărâre (Hotărârea de Guvern nr. 65/1991 din 23 ianuarie 1991) privind organizarea Bursei de valori (în vigoare de la 28 ianuarie 1991): „să organizeze Bursa de valori ca societate pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Înființarea Bursei de valori din București se va face astfel încât aceasta să poată desfășura operațiunile specifice imediat ce vor fi îndeplinite condițiile tehnice și formele de funcționare.”. Obiectul de activitate al BVB era stabilit ca fiind pentru „crearea condițiilor de funcționare și implementare a pieței secundare de capital, în cadrul mai larg al pieței de capital din România”. În 1991 a fost demarat și Programul de Privatizare în Masă (PPM), care prevedea transferul gratuit al unei părți din acțiunile statului la diferite societăți către populație și prin vânzarea acțiunilor rămase după transfer. Banca Națională a României și Ministerul de Finanțe (în cadrul căruia, în 1992 s-a înființat Agenția Națională pentru Titluri de Valoare – ANTV- care avea să devină în 1994 Comisia Națională a Valorilor Mobiliare – CNVM – autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital) au construit relansarea Bursei de Valori din România. S-a constituit Asociația Bursei de Valori București, formată din 24 de „brokeri” (societăți de valori mobiliare – SVM) autorizați să negocieze la bursă.

În data de 23 iunie 1995 are loc ceremonia de inaugurare a Bursei de Valori București (BVB). Ceremonia de deschidere a avut loc la BNR, aceasta fiind și locația în care bursa începe să funcționeze în primii ani. Primul clopoțel de începere a ședinței de tranzacționare a fost sunat și bursa de la București s-a redeschis. Gestul a rămas simbolic, păstrându-se și astăzi, fiind un simbol specific burselor din întreaga lume.

În 1996 a avut loc înființarea pieței extra bursiere, care conferea cadrul instituțional organizat pentru tranzacționarea unui număr foarte mare de acțiuni ale unor societăți ce nu îndeplineau condițiile (capitalizare, transparență etc.) de listare pe o piață reglementată. S-a înființat astfel o piață bursieră ce copia modelul american al pieței NASDAQ din New York, numită Rasdaq (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations); piața Rasdaq a fost preluată de BVB în 2005.

Necesare pentru funcționarea unei burse, inițial au fost înființate mai multe societăți de registru (evidență a valorilor mobiliare). Aceste societăți s-au transformat ulterior, în 2007, respectând cerințele legislației europene, în Depozitarul Central, care asigură compensarea și decontarea tranzacțiilor bursiere, precum și evidența registrelor societăților emitente.

În vara anului 1992 este înființată Bursa Română de Mărfuri (BRM), pentru ca apoi în noiembrie să înceapă tranzacțiile. BRM avea ca obiect nu doar tranzacțiile cu mărfuri, dar și tranzacțiile la termen cu diferite instrumente financiare. În data de 14 decembrie 1994 se înființează, la Sibiu, în baza deciziei a 11 acționari, Bursa de Mărfuri Sibiu, a cărei denumire a fost schimbată în mai multe etape, prima schimbare a fost în Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS), iar ulterior în Sibiu Stock Exchange (Sibex), având ca obiect inițial de activitate intermedierea de mărfuri, până în 1997 când activitatea sa principală s-a transformat în dezvoltarea și administrarea piețelor de instrumente financiare de tipul instrumentelor financiare derivate.  Bursa de la Sibiu s-a remarcat prin faptul că s-a înființat și a funcționat printr-o finanțare obținută din emiterea de acțiuni, având loc ceea ce numim astăzi „finanțare prin intermediul pieței de capital”, care nu implică un credit bancar și care este unul dintre cele mai „capitaliste” instrumente de finanțare a unei afaceri.

În iulie 1997, Bursa de la Sibiu și-a început activitatea de tranzacționare a instrumentelor financiare derivate, fiind primul operator ce administra o bursă a contractelor futures și options în România. Primele tranzacții cu futures au fost tranzacționate prin strigare în ring (open outcry), care a funcționat la Sibiu până în iunie 2000, când bursa a introdus o platformă electronică de tranzacționare, permițându-se astfel tranzacționarea la distanță. Bursa de la Sibiu a continuat să se dezvolte, ajungând în 2010 prima bursă din Europa care a implementat derivate pe indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) denominat în dolari americani și a doua în lume după CME (Chicago Merchantile Exchange) care oferea spre tranzacționare derivate ce aveau ca suport cel mai cunoscut indice
internațional bursier.

Implementarea cerințelor legislației europene și evoluția economică și financiară a lumii a condus la fuzionarea bursei de la Sibiu cu BVB, procesul de consolidare bursieră finalizându-se în 2018.