Prevenție rutieră

ASF susține programele de educație rutieră , susținând astfel importanța pentru societate a unui comportament preventiv în trafic.

Importanța conducerii preventive a vehiculului pe drumurile publice derivă din nevoia societății pentru mai puține accidente auto, un număr mai mic de perderi de vieți omenești și de pagube și o mai mare siguranță a tuturor participanților la trafic (conducători auto sau pietoni).

Programul de prevenție rutieră realizat de ASF și Poliția Română, cu sprijinul UNSAR, BAAR și FGA a lansat broșura Fii deștept în trafic! adresată copiilor și tinerilor. Această broșură a fost distribuită în școli din întreaga țară la peste 30.000 de copii în septembrie 2017 și la peste 41.000 de copii în septembrie 2019. În 2019, programul a fost completat și de distribuirea în secțiile de poliție și școli din întreaga țară a peste 23.000 de afișe educaționale.

Calitatea de pieton, mersul pe bicicletă sau role ne fac participanți importanți la trafic. Prevenția rutieră ni se aplică și nouă!

Conform statisticilor Poliției Române, principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse în anul 2016 au fost: viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate pietonilor, depășirea neregulamentară, neacordarea de prioritate vehiculelor, conducerea sub influența alcoolului, nerespectarea distanței între vehicule.

Conform unui raport al OECD, în accidentele rutiere mor anual în întreaga lume peste 1,3 milioane de oameni și peste 50 de milioane de oameni suferă o accidentare gravă. O persoană din 10 își pierde viața în trafic.

Avem fiecare datoria de a ne proteja atât pe noi, cât și pe ceilalți participanți la trafic, fie că ne referim la conducători auto, ori la pietoni, bicicliști sau motocicliști. Un mijloc de protecție este centura de siguranță. Neutilizarea centurii de siguranță, alături de viteza excesivă reprezintă cauze importante ale deceselor sau rănirilor foarte grave în accidentele rutiere.

Din statistica Poliției Române aferentă perioadei 2011-2015 reținem că:

  • în anul 2015, mai mult de jumătate dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 21-50 de ani și aproximativ 30% din tinerii până la 21 ani dețineau un permis de conducere;
  • cele mai multe accidente rutiere grave în perioada analizată, în funcție de categoria drumului, s-au petrecut pe stradă (în localitate) – în 2015, 3.767 accidente dintr-un total de 9.380;
  • aproximativ ¾ din accidentele grave se petrec pe drumuri naționale și străzi, având ca rezultat ¾ din numărul răniților grav și din cel al persoanelor decedate;
  • majoritatea persoanelor decedate sunt victime ale accidentelor ce au avut loc pe drumuri naționale (1.017 din 1.893);
  • numărul de persoane decedate în accidentele rutiere a crescut cu 4% în 2015 față de anul anterior; în fiecare zi a anului 2015 au avut loc, în medie, 25 de accidente rutiere grave, în care au murit 5 persoane și alte 25 au fost rănite grav;
  • în ceea ce privește raportarea situației numărului de decese rutiere la un million de locuitori (statistică europeană), conform datelor privind securitatea rutieră publicate de Comisia Europeană, România și Bulgaria au cel mai mare număr de decese rutiere (95 persoane), față de 94 în Letonia, 56 în Austria, 54 în Franța, 43 în Germania, respectiv 30 în Danemarca, 29 în Marea Britanie, 28 în Țările de Jos, 27 în Suedia și 26 în Malta.

Vă rugăm conduceți preventiv

Importanța conducerii preventive a vehiculului pe drumurile publice derivă din nevoia societății pentru mai puține accidente auto, un număr mai mic de pierderi de vieți omenești și de pagube și o mai mare siguranță a tuturor participanților la trafic (conducători auto sau pietoni). ASF susține importanța pentru societate a unui comportament preventiv în trafic. În programele de educație financiară am incorporat aceste elemente, fiind astfel prezenți la Salonul Internațional Auto București (SIAB) în 2018.

#varugamconducetipreventiv

  • Studii internaționale arată că pentru o viteză care crește cu un kilometru în plus pe oră, probabilitatea de a avea un accident crește cu până la 5%. La viteze mai mari, riscul crește mai repede. Chiar dacă crești viteza în timp ce traversezi orașul cu doar 16 km/oră, nu vei câștiga decât câteva minute în plus, dar vei crește probabilitatea de a avea un accident cu aproximativ 50%.
  • Vorbitul la telefonul mobil în timpul condusului, având o singură mână pe volan, scade viteza de reacție a șoferului la fel ca o alcoolemie de 0,08 la mie. De ce să riști un accident, când poți folosi fie căști, fie un car-kit, păstrând astfel controlul mașinii.
  • Păstrarea distanței față de vehiculul din față este importantă pentru evitarea unui accident. Trebuie să fim conștienți de faptul că nu toate vehiculele frânează la fel de repede, diferă de marca vehiculului, de încărcătura acestuia, de starea anvelopelor, de viteza de reacție a șoferului. Conform statisticilor internaționale (www.safetyonroads.ng), cel puțin 40% dintre șoferi nu păstrează distanța sigură față de vehiculul din față. Șoferii ar trebui să reducă viteza astfel încât să păstreze același spațiu – minimul de siguranță este un spațiu de deplasare de 2 secunde. În plus, o viteză la care adaugi 10-20 km/oră este de fapt un spațiu de frânare mai mare cu 10-15 metri, sau chiar și mai rău în cazul în care șoseaua este udă sau înghețată.
  • Statisticile internaționale arată că motocicliștii aflați într-o intersecție și care au intenția de a merge drept înainte sunt mai expuși accidentelor decât ceilalți participanți la trafic. Intersecțiile sunt în mod special periculoase pentru motocicliști deoarece vizibilitatea lor este redusă pentru alți șoferi, mai ales pentru aceia care schimbă direcția de mers în timp ce motocicliștii merg înainte. Și motocicliștii și bicicliștii sunt participanți la trafic, respectă-i!
  • Ești pieton? Și TU ai obligația respectării culorilor semaforului! Chiar dacă ești pieton, legile de circulație ți se aplică și ție. Traversarea se face doar prin locurile special amenajate, pe culoarea verde a semaforului și fiind atenți la trafic. Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se circulă numai pe partea stângă şi cât mai aproape de marginea drumului. Sunt situații în care vehiculele nu pot frâna atât de repede pe cât ne-am dori – de ce să ne riscăm viața? Angajaţi-vă în traversare numai dacă toţi conducătorii de vehicule au oprit pentru a vă acorda prioritate.
  • Semnalizează schimbarea sensului de mers, ceilalți poate nu îți cunosc traseul și nu îți pot anticipa întotdeauna manevrele! Utilizarea semnalizatorului este importantă pentru că le arată celorlalți participanți la trafic intenția ta de a schimba direcția de mers și își vor adecva propriul traseu pentru evitarea accidentelor. Nu produce situații neprevăzute pentru ceilalți, acest tip de comportament crește riscul de accidente. Având o conduită corectă în trafic, putem evita foarte multe situații ce pot produce accidente, uneori cu urmări foarte grave.
  • Centurile de siguranță auto destinate adulților nu sunt potrivite și pentru copii, cele pentru adulți fiind proiectate pentru structura osoasă a acestora. Centura de siguranță care se potrivește în dreptul stomacului adultului, copiilor le-ar veni în dreptul organelor interne, cauzând posibile afecțiuni în caz de accident. De asemenea, pe sub centura dedicată adultului, un copil poate aluneca, așa că efectul acesteia ar fi unul negativ. Mai mult decât atât, partea de sus a centurii ar putea veni în dreptul gâtului sau feței, obstrucționând respirația. Copiii trebuie să folosească scaunul de mașină special proiectat, acesta oferind copilului poziția corectă pentru a obține maximul de siguranță.