Istoria asigurărilor începe din antichitate, dovezi fiind identificate la civilizația babiloniană, la cea feniciană sau la cea romană. Evoluția asigurărilor este legată de nevoia oamenilor pentru protecție, în special în cazul unor riscuri care aveau un impact asupra vieții: călătoriile pe mare, incendiile, războaiele etc. Din păcate, izvoarele istorice nu sunt generoase și nu permit identificarea cu exactitate a „primei” polițe de asigurare, existând doar estimări de referință. Primele organizații aveau un caracter de mutualitate și întrajutorare, existând în cadrul breslelor sau al unor adunări gospodărești. În România, în secolul al XIV-lea sunt identificate în Transilvania astfel de organizații, sub influența condițiilor istorice de la acea vreme.
În 1774 este înființată la Brașov Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea mai multor asociații mutuale. Asigurarea împotriva incendiului era la acea vreme o măsură de protecție a comunității, localitățile și locuințele fiind predispuse acestui risc care putea afecta serios viața oamenilor. Înființată după modelul londonez al unei astfel de asigurări, membrii plăteau trimestrial Casei o sumă de bani și în schimb primeau despăgubiri în cazul unui incendiu. Apar apoi pe teritoriul Principatelor Române mai multe astfel de asociații mutuale, având ca scop nu numai asigurarea în cazul incendiului, ci și de viață, deces și invaliditate, șomaj, comerț etc.
Ca urmare a Tratatului de pace de la Adrianopol din 1829, scăzând influența Imperiului Otoman, comercianții din Țările Române pot desfășura diferite activități de comerț pe Dunăre.
Acest lucru a condus la apariția în porturile dunărene și în București și Iași a reprezentanțelor unor societăți de asiurare din Austria, Italia etc., care asigurau polițe pentru diferite riscuri precum transporturi sau incendiu. În contextul creșterii activității comerciale, în 1835, societatea Generali deschide prima sa filială din Țările Române la Brăila.
În 1868, românii din Transilvania se asociază cu conaționalii lor sași și înființează Transsylvania, în Sibiu.
Participarea la capital s-a făcut în părți egale, iar la administrarea acestei societăți regăsim nume sonore ale vremurilor respective: dr. Aurel Brote, Iacob Bologa, Ioan Hania, Ilie Măcelaru, zaharie Boiu, Dumitru Comșa, Ioan A. de Preda și alții.
Puțină istorie ....
Primul act normativ din țara noastră în domeniul asigurărilor apare în 1871 când, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 este înființată Dacia, considerată a fi prima societate de asigurări din România. Noua societate avea printre membrii fondatori personalități ale vieții politice și economice de la acea perioadă, precum Alexandru Zissu, Ștefan Ioanide, Gheorghe Cantacuzino, Vasile Boerescu (ministru).
În 1873, este înființată România, societate de asigurări care va fuziona cu Dacia în 1881, constituindu-se Dacia-România, care devine una dintre cele mai mari societăți de asigurare din țara noastră, depășind multe dintre filialele societăților străine. Dacia-România a beneficiat de sprijinul unor personalități precum Grigore Ghica, Al. B Știrbei sau Mihail Kogălniceanu, aceștia făcând parte, alături de alții, din consiliul de administrație al societății.
Prin Înaltul Decret din 29 ianuarie 1882 se înființează și Naționala, activitatea acestei societăți beneficiind de participarea unor personalități precum Dimitrie Sturza, Theodor Rosetti și Ioan S. Brătianu, iancu Marghiloman, Emil Protopopescu-Pache, Ioan Negruzzi și alții. Naționala promovează asigurarea de viață în România acelor vremuri. Ca urmare a existenței și dezvoltării acestor societăți românești, reprezentanțele străine încep să le cedeze portofoliile și să se retragă. Societățile românești de asigurare s-au dezvoltat inclusiv internațional – primii asigurători din Bulgaria se pare că au fost filialele Dacia-România (1881) și Naționala (1889).
Mai mult, în 1883 Dacia-România și Naționala formează împreună o societate de reasigurare – Prima Societate Română de Reasigurare – a cărei activitate se desfășura doar pe plan național, iar în 1891 rămâne doar societate de asigurări de viață și de accidente, redenumindu-se Patria.
Codul Comercial promulgat prin Decret Regal în 10 mai 1887 și intrat în vigoare pe 1 septembrie 1887 este actul normativ care permite dezvoltarea asigurărilor „terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii” și a asigurărilor „chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunei”, considerate ca fapte de comerț. De asemenea, legea preciza că „Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator”. Prima de asigurare era stabilită astfel: „Când urmează a se hotărî adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de probă.”. O altă prevedere a Codului ne arată că „Asociațiunea de asigurare mutuală are ca scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociaţiunii”.
În 1897 se înființează Generali (ulterior, Generala, în 1907), la Brăila. Această societate de asigurări este fondată cu sprijinul băncii Marmorosch Blank & Co. și a societății italiene Assicurazioni Generali (cu sediul la Trieste), fiind specializată în asigurarea transporturilor maritime (mai ales de cereale), dar ulterior, dezvoltându-se și mutându-și sediul la București. Generala și-a mărit portofoliul, emițând inclusiv asigurări de viață. Primul președinte al noii societăți este Alexandru Marghiloman (om politic și fost Prim-ministru, dar și important om de afaceri al acelor vremuri).
În 1900, în Revista Economica din Sibiu, Ion I. Lapedatu publica primul studiu din România aferent teoriei matematice a asigurărilor de viață. Ulterior, autorul dezvoltă studiul și îl republică în 1902 la Brașov. Referindu-ne la această cercetare, reținem următorul pasaj – „Organizarea unei vieți economice proprii a Românilor ardeleni nu putea fi concepută fără o soeietate de asigurare”.
În 1907 se înființează societatea Agricola, specializată în polițele de asigurare agricolă. În 1930 Agricola fuzionează cu societatea clujană Fonciera, formând Agricola-Fonciera.
În 1909 sunt înființate la Orăștie (Reuniunea Proprietarilor de Vite din Orăștie) și Cacova – județul Caraș-Severin două mari asociații mutuale. În același an este promulgat Regulamentul casei pentru asigurarea imobilelor comunale rurale contra incendiului. În 1911 sunt înființate societățile Gloria, Urania (preluată mai târziu de Dacia-România), Banca Generală de Asigurare (1918/1912?). În 1914 sunt introduse, de Societatea Națională de Agricultură, asigurările mutuale pentru culturi agricole.
Dacia România
Transsylvania Sibiu
Asigurarea Românească
Monitorul Oficial
În 1912 este publicată Legea Nenițescu pentru organizarea meseriilor, a creditului și a asigurărilor muncitorești, care legiferează principiul asigurării obligatorii pentru accidente, boli și bătrânețe, pentru salariați (Monitorul Oficial nr. 236 din 27 ianuarie 1912). Se înființează în acest an și Casa de Asigurări (ulterior reorganizată în 1936). În 1920 se înființează societatea Steaua României, care fuzionează în 1922 cu societatea Ancora, iar apoi preia, în 1932, portofoliul românesc societății austriece aflată în lichidare – Phoenix. După sfârșitul Primului Război Mondial apar în România mai multe societăți noi de asigurare, perioada interbelică fiind marcată și de existența capitalului străin pe teritoriul țării noastre, societăți de asigurare străine deschizându-și sucursale pe teritoriul României, venind din Marea Britanie (Caledonia-Română – 1930, Norwich Union Fire Insurance – 1930, Standard – 1930 și Sun Insurance Office – 1932), Italia (Adriatica, 1929), Austria (Phoenix, 1929), Germania (Victoria, Munchener), Ungaria (Erste Ungarische) ș.a. Societățile românești preiau portofolile unor societăți străine, consolidându-și pozițiile comerciale.
În perioada interbelică au funcționat mai multe tipuri de societăți de asigurare, printre acestea regăsindu-se societăți private anonime, asociații mutuale de asigurare sau societăți-cooperative de asigurare, diferite case și secții de asigurări ale diferitelor entități sau instituții (care asigurau, de exemplu caii ofițerilor, bisericile, culturile de tutun ș.a.).
De asemenea, mai multe acte normative stabilesc reguli pentru asigurări: Regulamentul fondului de asigurare a tutunului, publicat în Monitorul Oficial nr. 71 din 21 iunie 1903, modificat ulterior; Regulamentul Casei pentru asigurarea imobilelor comunelor şi judeţelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 72 din 28 iunie 1909; Regulamentul Casei contra incendiului pentru imobilele comunelor şi judeţelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 279 din 18 martie 1915; Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare ș.a.
În 1923 este fondată societatea Asigurarea Românească, specializată în asigurări de viață și societatea Vulturul. În mai 1911, la Sibiu, se înființează Prima Ardeleană, Societate Anonimă de Asigurări Generale, numită în articolul Revistei Economice din 3 mai 1941 – institutul de asigurare al românilor ardeleni. Este formată de Banca Generală de Asigurare și cu participarea la capital a Dacia-România și Naționala. Prima Ardeleană, susținută și de alte societăți de asigurare, promovează necesitatea unei reglementări în domeniul asigurărilor, Parlamentul adoptând, în 7 iunie 1930, Legea nr. 216/1930 pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementarea contractului de asigurare.
În perioada 1920-1930 mai multe societăți de asigurare se înființează în România (de exemplu, Britania, Marina, Asigurarea Țărănească, Lloyd’s Corporation, sucursala Eagle Star, Albion, Metropola ș.a.), fiind o perioadă înfloritoare pentru piața asigurărilor. În 1930 este înființat Oficiul pentru Supravegherea Întreprinderilor Private care încheiau asigurări și/sau reasigurări pe teritoriul României. Este promulgată Legea nr. 216/1930 (prin Decret Regal nr. 2481 din 4 iulie 1930), care reglementa și contractului de asigurare. Oficiul funcționa pe lângă Ministerul Industriilor și Comerțului și avea diferite funcții: aviza înfiinţarea unor societăţi de asigurare sau a unor ramuri noi ale societăţilor existente, autoriza societăţile de asigurare străine, autoriza modificarea diferitelor acte ale societăților şi condiţiile generale de asigurare, autoriza dizolvarea sau lichidarea unei societăţi, aviza acte cu privire la protejarea intereselor asiguraţilor și cu privire la solvabilitatea societăților de asigurare. Oficiul nu putea interveni în raporturile dintre asigurat şi asigurător.
Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi reglementare a contractului de asigurare și reglementarea contractului de asigurare, din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare, stipula:
„Pot exercita comerţul de asigurare şi de reasigurare numai societãţile anonime pe acţiuni. Mai pot exercita comerţul de asigurare şi cooperativele care la promulgarea prezentei legi practicau acest comerţ. Ele vor funcţiona dupã aceleaşi norme şi dispoziţii legale ca şi societãţile anonime pe acţiuni.”
În 1931 societatea germană Victoria deschidea două sucursale – Victoria-Viață și Victoria-Incendiu.
În 1934, în baza unei hotărâri a Băncii Naționale a României, este reglementat transferul de fonduri între sediile principale ale societăților străine și sucursalele lor din România. În 1935, un clasament făcut în funcție de volumul de prime încasate situa societatea Generala pe primul loc în topul societăților de asigurare din România.
Începerea celui De-al Doilea Război Mondial conduce la o scădere a activității de asigurare Unele societăți străine se retrag din România – de exemplu, englezii Caledonia-Română, Norwich Union și Sun Insurance Ltd. își predau portofoliile unor societăți românești și își încetează activitatea în țara noastră.
Casa de Asigurări contra incendiului pentru imobilele judeţelor şi comunelor, înfiinţată prin Regulamentul din anul 1915 a fost reorganizată în anul 1936 sub autoritatea Ministerului de Interne. Aceasta a funcţionat ca regie publică comercială, asigurările fiind contra incendiilor pentru imobile, mobilier şi instalaţii în proprietatea Ministerului de Interne şi a autorităţilor dependente, municipiilor, judeţelor şi comunelor, oricăror altor ministere sau servicii exterioare dependente de ele, instituţiilor şi aşezămintelor de binefacere, interes social, sănătate publică ale căror bugete erau aprobate de Ministerul de Interne.
În 1941 sunt promulgate două legi importante: Decretul-lege care interzicea constituirea de noi societăți de asigurare în România (29 martie 1941) și Decretul-lege privind acoperirea riscului de război în asigurările de viață (1 octombrie 1941). Începe astfel o nouă perioadă economică.
Prin Legea nr. 820/1942 este înființată (pe bazele Casei de Asigurări a Ministerului de Interne) Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (RAAS), prima instituție de reglementare a asigurărilor și care practica toate tipurile de asigurări, deținând monopolul în asigurarea bunurilor de stat. RAAS presta servicii publice și era non-profit, drept urmare primele sale de asigurare erau mai mici decât primele de asigurare practica de societățile cu capital privat. RAAS emitea asigurări pentru incendiu, scurt-circuit, trăsnet, explozie, CASCO, răspunderi civile, viaţă şi accidente.
Reorganizarea RAAS din 1949, prin Decretul nr. 16 din 13 ianuarie, transformă RAAS în Societate Comercială de Stat de Asigurări (C.A.S.), tot sub coordonarea Ministerului Finanţelor. Apoi, Decretul nr. 362 din 1 septembrie 1949 încetează activitatea de asigurare a C.A.S. şi stabilește că aceasta va face numai operaţiuni de reasigurare. O nouă modificare apare prin Decizia nr. 99 din 6 aprilie 1950 a Ministerului Finanţelor, care transformă C.A.S. în Întreprinderea de Stat de Reasigurări. Aceasta din urmă va funcționa până în 1952.
Evidențele arată că în România, în 1945, mai funcționau mai puțin de 20 de societăți de asigurare. În 1948-1949 toate societățile de asigurări au fost naționalizate, trecând în proprietatea statului și fiind adunate într-o singură organizație – Sovrom-Asigurare (Societatea Generală Sovieto-Română de Asigurări pe Acțiuni, care preia în septembrie 1949 întregul portofoliu și rezervele tehnice ale societăților naționalizate). După naționalizare, prin Decretul nr. 362 din 1 septembrie 1949, toate întreprinderile şi societăţile de asigurare şi-au încetat activitatea, fiind considerate ca dizolvate de drept. Sovrom-Asigurare funcționează până în 1953, când este lichidată și în locul său este înființată Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS), care funcționează ca un monopol al statului până în 1990, fiind specializată în asigurări, reasigurări și situații de avarie. ADAS avea capital integral românesc și era sub conducerea Ministerului Finanțelor, care aproba regulamentele de funcționare și condițiile generale și speciale de asigurare, primele și sumele asigurate la asigurările facultative ș.a. ADAS stabilea însă riscurile cedate în reasigurare, limitele reținerilor proprii și condițiile reasigurărilor. ADAS emitea polițe de asigurare obligatorie (stabilite de lege) sau facultativă. Cele obligatorii, din care ADAS își constituia mare parte din venituri până în anii ’60, erau: pentru bunurile cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste, pentru bunurile care aparțineau persoanelor fizice, pentru accidente în timpul călătoriei sau pentru răspunderea civilă în cazul accidentelor cauzate de vehicule. Asigurările facultative (care au cosntituit majoritatea veniturilor ADAS în perioada ’70-’80) erau diverse: de bunuri pentru avarie, distrugere, furt etc.; de persoane pentru invaliditate, deces, supraviețuire etc.; de răspundere civilă pentru vătămare corporală sau deces, avarierea sau distrugerea de bunuri etc. Fondurile ADAS erau constituite din fondul statutar (200 milioane lei vechi), fondul de rezervă, fondul mijloacelor fixe, rezerva de prime pentru asigurările de persoane și alte fonduri.
Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat descria rolul asigurărilor astfel: „Asigurările își aduc contribuția la satisfacerea necesităților mereu crescînde ale economiei și ale populației, prin dezvoltarea continuă a formelor de asigurare și perfecționarea instrumentelor de aplicare a acestora, pe baza experienței acumulate și a practicii internaționale, și prin desfășurarea unei activități eficiente, rentabile”.
În 1990 ADAS se desființează, portofoliul său fiind împărțit între 3 societăți de asigurare nou înființate (pe acțiuni): Asigurarea Românească (Asirom), Astra și Carom. Asigurarea Românească a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, a celor facultative aferente vehiculelor și altele. Astra a preluat activitatea de asigurare și reasigurare externă, respectiv cea aferentă societăților mixte din străinătate la care ADAS avea participații. Carom a preluat activitatea de constatare a daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor pentru pagube produse în România de asigurați la societăți străine și pentru pagube produse în străinătate de asigurați români.
Tot în 1990 se înființează Unita, prima societate de asigurări cu capital integral privat de după ‘89. Conform legislației, în România s-a reglementat posibilitatea de constituire de societăți de asigurare cu capital românesc sau mixt sau de înființare de reprezentanțe pe teritoriul României. De asemenea, pe lângă asigurători, au început să apară și societăți de intermediere în asigurări, brokeri sau agenți. Legea nr. 47/1991 prevedea: „În România, activitatea de asigurare se desfășoară prin societăți de asigurare, societăți de asigurare-reasigurare și societăți de reasigurare, care își asumă obligații prin acceptare de riscuri în schimbul plății unor prime de către asigurați sau, după caz, reasigurați. Activitatea de asigurare se desfășoară și prin societăți de intermediere, denumite în continuare agenții de intermediere, care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare pentru societățile prevăzute la alin. 1 ori care prestează alte servicii privind încheierea și executarea unor asemenea contracte”.
În 1991 este înființat, în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor de la acea dată, Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare (OSAAR), care avea ca atribuții supravegherea în domeniul asigurărilor, prevenirea insolvabilității asigurătorilor și apărarea drepturilor asiguraților. OSAAR este înlocuită, în 2000, prin înființarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care avea atribuţii de reglementare, autorizare, supraveghere și control al pieței asigurărilor. Înființarea autorității autonome de supraveghere a fost realizată prin Legea nr. 32/2000, un act normativ important pentru reglementarea acestei piețe.
În 1995 este promulgată Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, prin efectul acestui act normativ asigurarea locuinței devenind facultativă.
În 2002 se înființează Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) și în 2007 este semnat Acordul Multilateral pentru România (Decizia 2007/482/CE), prin care Comisia Europeană constată îndeplinirea de către țara noastră a condițiilor necesare atestării asigurării RCA și astfel devenind parte a Acordului Multilateral din 1972 care reglementează sistemul Carte Verde în Uniunea Europeană.
În 2005, un moment important este înființarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) și a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), acesta devenind funcțional în acest an.
Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor este actul normativ care introduce polița obligatorie PAD (prima poliță fiind încheiată în 2010). În 2009, ca urmare a Legii nr. 260/2008, se înființează Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Fuziunea Asiban, BT Asigurări și OTP Asigurări conduc la formarea Groupama, care își începe activitatea. În iulie se introduce procedura constatării amiabile pentru accidentele rutiere ușoare.
În 2010 este introdus în România sistemul Bonus-Malus pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.
OUG nr. 93/2012 privind înființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) conduce la comasarea CSA, CNVM și CSSPP. Autoritatea își începe activitatea efectivă pe 1 mai 2013. În 2015, pentru a asigura protecția asiguraților, se înființează prin lege și Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), acesta fiind format de ASF ca instituție separată, după ce, anterior, funcționase în cadrul CSA și ASF. Tot în 2015, ASF emite normele care reglementează pentru prima dată în România vânzarea online de produse de asigurare. În 2016 ASF înființează SAL-Fin, Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar. În anul 2017 legislația RCA este modificată. Unele dintre modificări au fost: existența unor tarifele de referință pentru polițele RCA, introducerea unui factor de risc, necesitatea reorganizării BAAR ș.a. În 2018, România implementează legislația aferentă Directivei europene privind distribuția în asigurări (IDD), care modifică substanțial funcționarea distribuției.
Începând cu anul 1990, o serie de societăți de asigurare se reîntorc în România sau sunt deschise la noi în țară. Unele dintre ele au dispărut din piața asigurărilor, altele și-au consolidat poziția, au fost înregistrate falimente dar și preluări, fuziuni, absorbții.
Sunt înființate Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), UNSICAR și PRBAR – asociații profesionale ale societăților de brokeraj.
