Cifrele nu mint
Vaclav Smil
Cumva, viața noastră e compusă nu numai din trăiri, întâmplări și experiențe, ci și din cifre, numere. Câți ani avem? Cât trăim? Cât costă? O înșiruire de numere, cifre pentru aproape orice lucru cu care venim în contact. Și, totuși, parcă nu le dăm prea mare importanță, deși ele sunt prezente peste tot în existența noastră și a omenirii. Vaclav Smil vrea să ne demonstreze în cartea sa Cifrele nu mint importanța datelor, numerelor și cifrelor, pentru că ele nu pot fi distorsionate. Dar cifrele, oricât de reci ar fi, pot traduce fenomenele din viața noastră, pot demonta prejudecățile pe care le avem și, mai ales, pot explica atât de multe fenomene și lucruri.
Vaclav Smil ne dă 71 de exemple, de cifre și statistici pe care ar trebui să le cunoaștem despre lumea în care trăim. Structurată în șase capitole dedicate oamenilor, țărilor și erei globalizării, invențiilor, transportului, mâncării și mediului, cartea ar trebui să ne pună pe gânduri din multe puncte de vedere. Știați că cel mai bun randament investițional îl au vaccinurile? Sau care este greutatea cumulată a tuturor vacilor din lume în comparație cu cea a oamenilor? Și ce îi face pe oameni fericiți? Sau de câți oameni a fost nevoie la construirea Marii Piramide? Dar, cât de sigur este zborul cu avionul? Încercați această aventură a cunoașterii prin numere și cifre. Va fi extrem de interesantă pentru că … „cifrele nu mint”.
„El este riguros numeric, folosind date pentru a lumina fiecare subiect despre care scrie. Cuvântul polimatic a fost inventat pentru a descrie oameni ca el. Aștept întotdeauna cu cea mai mare nerăbdare fiecare carte a lui Vaclav Smil.”
Bill Gates
„Cea mai bună carte de citit pentru a înțelege mai bine lumea noastră. Din când în când apare o carte care ne ajută să vedem planeta noastră mai clar. Arătându-ne numere despre știință, sănătate, tehnologie verde și multe altele, cartea lui Smil face exact asta. Ar trebui să fie pe fiecare raft!”
Linda Yueh, autoarea cărții „The Great Economists”
„Unul dintre cei mai importanți gânditori ai lumii despre istoria dezvoltării și un maestru al analizei statistice … Tocilarul tocilarului. Probabil că nici un alt savant nu știe să explice imaginile prin cifre mai bine decât Smil.”
Guardian
Despre autor:
Vaclav Smil este un om de știință canadian de origine cehă. Este profesor emerit la Facultatea de Mediu din cadrul Universității Manitoba din Canada. Este autorul a peste 40 de cărți pe teme precum energia, schimbările de mediu și populația, producția alimentară și nutriția, inovația tehnică, evaluarea riscurilor și politicile publice. Este membru al Societății Regale din Canada, în 2010 fiind numit de revista Foreign Policy drept unul dintre cei 100 de gânditori globali ai lumii.