Arta de a avea întotdeauna dreptate

Artur Schopenhauer

Scris în ultima parte a vieții și publicat parțial, eseul Arta controversei a filosofului Arthur Schopenhauer a devenit integral public abia în 1896, la 36 de ani după decesul său, editarea fiind făcută în limba engleză. Mai târziu, a fost republicat sub un alt titlu, Arta de a avea dreptate. În epoca modernă, lucrarea care poate fi privită ca un veritabil manual de retorică, tradusă în nenumărate limbi. Schopenhauer ne oferă cu umor și ironie reperele filosofice despre arta de a purta dispute din care să putem ieși mereu învingători, prin 38 de trucuri diferite utilizate în mod obișnuit în varii controverse care funcționează și dau satisfacția victoriei, făcând abstracție de adevăr. Atunci când a scris acest eseu, motivațiile filosofului au fost furia și dezgustul față de oribilitatea argumentelor false. Filosoful își asumă rolul stereotip al sofistului care, conform lui Platon, i-a învățat pe oameni, contra cost, cum să „facă să pară răul motivul mai bun”.

„Schopenhauer devenise o forță culturală de neoprit, filozofia sa reprezentând starea de spirit a Europei de la sfârșit de secol.”

Roger Kimball, editor și publicist

„Arthur Schopenhauer a fost unul dintre cei mai originali și provocatori gânditori ai secolului al XIX-lea. El și-a petrecut o viață întreagă străduindu-se să înțeleagă sensul trăirii într-o lume în care suferința și moartea sunt omniprezente.”

David E. Cartwright, autor al biografiei lui Shopenhauer.

Cartea este publicată în 2015 de Editura Grupul Editorial Art și în 2020 de Editura Semne Artemis1

Despre autor:

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi orașul Gdansk), în Uniunea statală polono-lituaniană. Studiază medicina şi ştiinţele naturii la Göttingen și obţine în 1813 titlul de doctor în filosofie la Jena, cu lucrarea „Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente”. La moartea tatălui său, moștenește o avere consistentă care îl ajută multă vreme să ducă o viaţă lipsită de griji, putându-se dedica filosofiei. Scrierile și concepțiile sale din tinerețe sunt influențate de Platon şi Kant, apoi, pe măsură ce călătorește și studiază, apar noi și noi influențe. După ce-l cunoaște pe Goethe publică lucrarea „Despre văz și culori”, apoi „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, „Despre libertatea voinţei”, „Despre fundamentul moralei”. În 1851 apar „Parerga şi Paralipomena”, împreună cu „Aforismele asupra înţelepciunii în viaţă”, scrieri care îi aduc celebritatea. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunând că „va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant”.