Arta de a gândi limpede
Rolf Dobelli
Rolf Dobelli este un gânditor, un scormonitor al realităților înconjurătoare, un neobosit căutător de explicații pentru tot ceea ce observă, pentru tot ceea ce îl înconjoară. Bazându-se pe psihologie și neuroștiințe, Dobelli încearcă să explice mecanismele modului în care raționăm și luăm decizii, modul în care erorile sistemice ne afectează gândirea și în ce condiții procesele noastre de gândire funcționează cel mai bine și cel mai rău. Arta de a gândi limpede este o prezentare foarte interesantă, pe alocuri chiar distractivă a erorilor noastre sistemice de gândire.
Structurată în 100 de scurte capitole, cartea atrage prin varietatea de teme pe care le prezintă, stimulează cititorul să se recunoască în diverse ipostaze de raționament și, extrem de important, atrage atenția, chiar sfătuind, asupra capcanelor unor raționamente. „Nu accepta băuturi oferite gratis”, „De ce e bine să uiți trecutul”, „Controlezi mult mai puțin decât îți închipui”, „De ce îți lasă gura apă după ultimul biscuit”, „Nu contează ce spui, ci cum spui”, „Felicitări! Ai câștigat la ruleta rusească.”, „De ce ești fie soluția, fie problema”, sunt doar câteva dintre cele 100 de moduri în care oamenii se comportă irațional. Erorile cognitive sunt abateri sistematice de la raționalitate, de la gândirea și comportamentul optimizat, logic, rațional. Facem aceste erori tot timpul, în tot felul de situații, pentru probleme mari și mici. Important este însă să înțelegem că le facem și de ce le facem. Astăzi, avem la dispoziție o întreagă paletă de neuroștiințe care pot identifica cu precizie când gândim clar și când nu.
Într-un limbaj captivant, pe alocuri anecdotic, pigmentat cu exemple din lumea reală, Arta de a gândi limpede ajută și îndrumă cititorul la rezolvarea puzzle-ului raționamentului uman.
Varianta în română a cărții a fost editată în 2014 de Baroque Books & Art.
Despre autor:
Rolf Dobelli este scriitor, romancier și om de afaceri. A studiat filosofia și administrarea afacerilor la Universitatea din St. Gallen, unde a absolvit cu un doctorat având titlul „Deconstrucția discursului economic”. A fost director financiar și director general în diferite filiale Swissair. Apoi, gazda unei emisiuni săptămânale de televiziune „Seitenweise Wirtschaft” pentru ziarul și compania media elvețiană NZZ. A scris, de asemenea, o rubrică săptămânală despre Arta de a gândi limpede. În 1999 a co-fondat „getAbstract” cel mai mare furnizor de rezumate de carte din lume, apoi în 2008 fundația World Minds, o comunitate care reunește o paletă largă de intelectuali, de gânditori și filosofi, oameni de știință, artiști și oameni de afaceri din toată lumea unde i-a avut printre invitați pe Nassim Taleb, Gerhard Schröder, F. W. de Klerk și Matt Ridley. Este membru al Edge Foundation, PEN International și Royal Society of Arts. Din 2011 și-a dedicat timpul scrisului. Câteva dintre cărțile sale: „35 – A Midlife Story” (2003), „Și ce faci pentru a trăi” (2004), „Cine sunt eu? 777 de întrebări indiscrete.” (2007). Locuiește la Lucerna, în Elveția.