Ce să nu faci în rețelele sociale pentru a nu pierde bani?

Rețelele sociale, indiferent de care vorbim, sunt extrem de utilizate astăzi în România. Prezența pe Facebook, Instagram, Youtube, LinkedIn și multe altele ne conectează permanent într-o comunicare rapidă și care nu ține cont de distanță. Accesăm informații, căutăm divertisment sau ne conectăm cu alte persoane – oricare ar fi scopul, rețelele sociale oferă vaste posibilități la un click distanță. Dar tehnologia și interacțiunea virtuală prezintă și riscuri. Pentru a ne feri de ele, trebuie să luăm câteva măsuri de precauție.

Nu accesați reclame, link-uri sau atașamente care arată ca a fi din țări depărate sau care par a fi dubioase. Ele pot conduce spre surse care au încărcături de tip ransomware sau alți viruși. Printr-o astfel de contaminare se pot instala pe dispozitivele mobile (telefon, tabletă, calculator) anumite programe care nu numai că pot face rău dispozitivului, dar pot și să copieze datele aflate în el, dintre care cele mai importante sunt cele cu caracter personal: parole de aplicații financiare, parole de conturi de mail, parole de conturi pe aplicații de cumpărături ș.a. În același context, nu salvați în conturile create cardurile sau parolele. Puneți-vă parole distincte pentru fiecare cont creat într-o platformă sau aplicație și schimbați-le frecvent.

Când vă definiți profilul într-o rețea socială, nu dați date care să vă identifice ușor – nu vă postați adresa, datele financiare sau detalii despre familie și locuință. Nu postați poze cu locuința dumneavoastră, cheltuielile sau cumpărăturile pe care le faceți – toate acestea pot fi indicii ale deținerilor voastre, pe care doar dumnaevoastră ar trebui să le cunoașteți. Nu credeți reclamele sau postările care oferă premii sau câștiguri atrăgătoare, ele sunt create doar pentru a atrage atenția. De regulă, un mesaj prea bun rareori poate fi adevărat. Nu faceți donații în conturi și pentru cauze pe care nu le puteți verifica.

Rețelele sociale fac parte din viața noastră dar este bine să nu uităm de precauții, așa cum nu uităm să încuiem ușa atunci când plecăm de acasă!