De ce aș cumpăra o asigurare de sănătate pentru angajații firmei mele?
Încheierea unei asigurări voluntare de sănătate pentru angajați poate reprezenta un beneficiu pe care angajatorii îl pot oferi, ca și în cazul pensiei private facultative. Această asigurare poate să aducă plus valoare afacerii tale, ea putând fi o pârghie prin care angajații sunt fidelizați față de angajator. În prezent, oferirea beneficiilor extra salariale devin soluții pentru dezvoltarea afacerii deoarece au costuri mai mici decât creșterea salariilor și au efecte pe termen lung favorabile dezvoltării afacerii. De asemenea, ele contribuie la satisfacerea unor nevoi ale forței de muncă, ceea ce, indirect, are ca rezultat o mai bună participare a capitalului uman la productivitate.
Legislația în vigoare prevede că suma de 400 de euro/an/angajat poate fi plătită de angajator pentru a oferi angajaților o asigurare voluntară de sănătate, această sumă fiind cea deductibilă pentru angajator și neimpozabilă în cazul angajatului. Suma poate fi și mai mare, dar diferența este apreciată ca un supliment salarial, incluzându-se în calculul impozitului pe venit, dar și pentru contribuțiile obligatorii (CAS, CASS etc.).
Oferirea de către angajator a unei asigurări voluntare de sănătate are mai multe beneficii, pentru ambele părți. În primul rând, angajatorul stabilește oferirea acestui beneficiu și anunță angajații cu privire la acest pachet. Odată încheiată asigurarea, salariatul poate accesa servicii medicale (tratamente, analize, investigații, intervenții medicale etc.) și plata acestora să fie despăgubită în baza respectivei asigurări, în funcție de cuprinderea ei. Aceste servicii sunt oferite de diferite clinici, din diferite localități de pe teritoriul României (ba chiar, în unele cazuri, și din străinătate). Asigurătorii au diferite oferte de asigurări de sănătate, iar particularizarea lor se face de către cel care contractează o astfel de asigurare, în funcție de buget și nevoi sau preferințe.
Existența unei asigurări de sănătate nu este folositoare doar în timpul liber și viața privată a salariatului, dar este utilă și angajatorului, putând exista situații nefericite în care salariatul are nevoie de servicii medicale din cauze directe sau indirecte declanșate în legătură cu munca depusă. De exemplu, în timpul unei delegări sau detașări angajatul are o urgență stomatologică. Rezolvarea acestei urgențe rapid și fără costuri suplimentare este un avantaj pentru toate părțile implicate. Un alt exemplu este cel al controlului oftalmologic pentru angajați, în special important pentru persoanele care folosesc calculatorul pentru desfășurarea muncii. Acest exemplu nu este întâmplător, decontarea ochelarilor de către angajator fiind stabilită de lege. Ambele exemple sunt date pentru a face o diferență de avantaje între oferirea unei asigurări voluntare de sănătate și oferirea unui abonament la o clinică medicală privată, alegerea aceasteia din urmă limitând gama de servicii sau teritorialitatea. O asigurare va cuprinde mai multe servicii medicale și mai complexe decât un abonament.
Într-un astfel de plan de beneficii, angajatorul poate forma pachete personalizate pe categorii de angajați, încadrate în bugetul firmei mai ales din cauza avantajului dat de nivelul de deductibilitate.