Bucureşti, 14 martie 2016 – Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţoiu, a participat astăzi, alături de un grup de elevi din învăţământul preuniversitar care iau parte la programul de educaţie financiară al ASF, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti pentru a marca debutul Global Money Week în România.
ASF se alătură astfel acestei iniţiative, care se desfăşoară la nivel internaţional în perioada 14 – 22 martie 2016, pentru a sprijini promovarea importanţei educaţiei şi incluziunii financiare în rândul tinerilor.
„Suntem foarte preocupaţi să identificăm soluţii pentru o cât mai bună funcţionare a pieţelor financiare nebancare, iar educaţia în domeniu reprezintă un pilon important. De aceea, cred că nu este niciodată prea devreme să învăţăm cum să luăm decizii financiare corecte. Un nivel mai ridicat de educație financiară în rândul consumatorilor înseamnă un stimul pentru creșterea calității produselor și serviciilor financiare nebancare, contribuind în acelaşi timp la maturizarea și la consolidarea unui întreg sistem”, a declarat domnul Mişu Negriţoiu, Preşedintele ASF.
Anual, în cadrul Global Money Week, comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. În anul 2015, această iniţiativă a mobilizat aproape 1.000 de organizaţii în 125 de ţări şi a implicat un număr de 5,6 milioane de copii şi tineri în cadrul a peste 3.000 de activităţi destinate educaţiei financiare.
Cu acest prilej ASF a lansat şi site-ul www.asfromania.ro/edu dedicat educaţiei financiare, care conţine resurse destinate în principal tinerilor de vârstă şcolară.
Site-ul creionează, într-un limbaj accesibil şi într-o formă grafică prietenoasă, noţiuni elementare privind instrumentele şi mecanismele celor trei pieţe reglementate de către ASF – asigurări, piaţă de capital şi pensii private. Utilizatorii interesaţi au la îndemână un dicţionar de termeni specifici, o secţiune unde îşi pot testa cunoştinţele financiare, câteva sfaturi utile structurate pe grupe de vârstă sau trimiteri către alte legături externe.
De asemenea, site-ul pune la dispoziţie toate materialele de curs care sunt utilizate în programul de educaţie financiară dezvoltat de ASF. De la debutul acestui proiect şi până în prezent, 22 de lectori din cadrul Autorităţii au susţinut peste 330 de ore de curs pentru aproape 2.500 de elevi din 17 şcoli şi licee atât din Bucureşti, cât şi din ţară.
Mai multe informaţii despre Global Money Week găsiţi aici.