Inteligența emoțională

Daniel Goleman

Conform lui Daniel Goleman, inteligența emoțională este acea capacitate de a înțelege și gestiona propriile emoții și sentimente, precum și pe cele ale altora. Inteligența emoțională (EQ) presupune în primul rând conștientizare de sine, autodisciplină și empatie. Teoria lui Goleman descompune inteligența emoțională în cinci componente: conștiința de sine, auto-reglarea, motivația, empatia și abilitățile sociale. Deși putem să măsurăm inteligența nativă a cuiva, IQ-ul, această valoare nu este o garanție a succesului, fericirii sau virtuții. Aici intervine teoria lui Daniel Goleman, aflată la frontierele psihologiei și neuroștiinței, oferind o nouă perspectivă asupra celor „două minți” ale noastre – rațională și emoțională – și a modului în care acestea împreună ne modelează destinul. Prin varii exemple, Goleman delimitează cele cinci abilități esențiale ale inteligenței emoționale și ne arată cum acestea ne determină succesul în relații, în muncă și chiar în bunăstarea noastră fizică. În alte cuvinte, concluzia acestei teorii este aceea că a fi inteligent presupune mult mai mult decât un IQ ridicat.

Astăzi teoria inteligenței emoționale se predă în școli și universități. Competențele dezvoltate de această teorie au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, puncte de analiză în prevenirea îmbolnăvirilor sau criminalității.

„O idee revoluționară, care distruge paradigmele.”

Harvard Business Review

„Una dintre cele mai influente 25 de cărți din domeniul management-ului afacerilor.”

Time

Cartea este publicată în 2018 de Editura Curtea Veche Publishing,

 

Despre autor:

Daniel Goleman este un psiholog american cu notorietate internațională, specializat în științele comportamentale. A publicat cărți pe teme precum auto-înșelăciunea, creativitatea, transparența, meditația, învățarea socială și emoțională, eco-alfabetizarea și crizele ecologice. A scris timp de 12 ani pentru New York Times și ține frecvent prelegeri în universități sau pentru diverse grupuri profesionale. Cartea sa din 1995, „Emotional Intelligence” a fost pe lista de bestseller-uri a cotidianului The New York Times timp de un an și jumătate și a fost tipărită în peste 5.000.000 de exemplare în întreaga lume, în peste 40 de limbi. Goleman este membru în multe asociații, fundații și institute de prestigiu. În decursul anilor a fost răsplătit cu diverse premii, printre care premiul pentru întreaga carieră acordat de către Asociația Americană de Psihologie. Financial Times, Wall Street Journal și Accenture Insititute for Strategic Change l-au inclus pe Goleman printre cei mai influenți gânditori în domeniul management-ului afacerilor.