| 1202 | Leonardo Pisano (Fibonacci) | Lucrarea Liber Abaci (Book of Abacus sau Book of Calculation) descrie numerele Fibonacci, o secvenţă de numere ce par să explice o serie de fenomene constatate ulterior inclusiv în evoluţia pieţelor financiare. |
| 1754 | Jean Claude Marie Vincent de Gournay | Unul dintre părinţii psihologiei economice, este iniţiatorul conceptului mâinii invizibile, definită la acel moment ca laissez faire, laissez passer (comerţ liber, dezvoltare antreprenorială liberă). |
| 1713 | Nicolas Bernoulli | Paradoxul St. Petersburg, bazat pe teoria probabilităţilor şi a deciziei (loteriei), ce conduce la o variabilă aleatoare pentru definirea valorii aşteptate. |
| 1738 | Daniel Bernoulli | Autor al Specimen theoriae novae de mensura sortis (Noua teorie a măsurării riscului) în care Paradoxul St. Petersburg este conceptul de bază pentru teoria economică a aversiunii la risc, a primei de risc şi a utilităţii. |
| 1776 | Adam Smith | Considerat părintele economiei moderne, dezvoltă conceptului mâinii invizibile în The Wealth of Nations, concept ce va deveni pilon al teoriei financiare şi economice. |
| 1817 | David Ricardo | Iniţiator al teoriei valorii, definind utilitatea şi valoarea dată acesteia, atât pentru o marfă, dar şi pentru un preţ, în tranzacţiile cu mărfuri. |
| 1863 | John Stuart Mill | Defineşte teoria utilitarismului, în care utilitatea totală determină valoarea morală a unei operaţiuni. |
| 1867 | Karl Heinrich Marx | Cartea sa, Das Kapital, pune bazele teoriei arbitrajului. |
| 1900 | Louis Bachelier | Pune bazele teoriei viitoare a pieţelor eficiente (The Theory of Speculation) şi a mişcării random walk a preţurilor. |
| 1904 | Arthur Eliot | Ziaristul american începe să publice (pink sheets) cotaţii ale acţiunilor S.U.A. nelistate. |
| 1905 | Karl Pearson | Iniţiator al conceptului random walk ce stă la baza prognozei şi analizei bursiere. |
| 1906 | Marie-Esprit-Léon Walras şi Vilfredo Federico Damaso Pareto | Teoria echilibrului general şi a optimului, ce explică mişcarea cererii, ofertei şi preţului pe termen lung, considerând preţul real ca fiind un dezechilibru al pieţei. |
| 1911 | Irving Fisher | Autor al The Purchasing Power of Money în care se formalizează teoria cantitativă a banilor. |
| 1912 | Friedrich August von Hayek | Introduce teoria fluctuaţiei economice şi financiare. |
| 1914 | Friedrich von Wieser | Realizează primele enunţuri ale teoriei utilităţii marginale. |
| 1921 | John Maynard Keynes | Iniţiator al teoriei probabilităţilor. |
| 1938 | Ralph Nelson Elliott | Teoria valului, bazată pe şirul Fibonacci, contribuie la dezvoltarea ulterioară a analizei tehnice şi a prognozei bursiere. |
| 1939 | John R. Hicks | Pe baza utilităţii ordinare, face distincţia între efectul substituţiei şi cel al venitului în teoria cererii, anticipând problematica agregării şi a echilibrului general în stabilitatea financiară. |
| 1944 | John von Neumann şi Oskar Morgenstern | Formulează ipoteza utilităţii aşteptate şi teoria jocului, iniţiind teoria comportamentului economic. |
| 1947 | Paul Anthony Samuelson | Fondator al analizei economice, dezvoltă metoda comparativă statică din Foundations of Economic Analysis şi teoria finanţelor publice. |
| 1952 | Harry Markowitz | Originator al teoriei moderne a portofoliului (Portfolio Selection), descrie teoria frontierei eficiente şi diversificarea portofoliului. |
| 1955 | Arthur Lewis | Iniţiator al teoriei creşterii economice, scrie primul tratat modern de dezvoltare economică. |
| 1958 | Modigliani şi Miller | Teoria modernă a structurii capitalului şi al principiului irelevanţei acestuia (teoria M&M). |
| 1959 | Arrow şi Debreu | Dezvoltă modelul ADM, centrul teoriei economice a echilibrului general, dând totodată naştere teoriei posibilităţilor şi a alegerilor sociale. |
| 1964 | William Forsyth Sharpe | Iniţiator al modelului CAPM (Capital Asset Pricing Model), utilizat pentru determinarea preţurilor optime pentru activele financiare şi originator al indicatorul Sharpe. |
| 1965 | John Virgil Lintner Jr. | Co-originator al modelului CAPM. |
| 1966 | Jan Mossin | Aduce contribuţii la modelul CAPM. |
| 1970 | Eugene Fama | Dezvoltă ipoteza pieţelor eficiente şi teoria conform căreia pieţele financiare sunt eficiente informaţional. |
| 1972 | Roy Radner | Defineşte echilibrul Radner în contextual teoriei echilibrului general, extensie a echilibrului Arrow-Debreu şi bază pentru teoria pieţelor incomplete. |
| 1973 | Fischer Black şi Myron Scholes | Autori ai formulei Black & Scholes şi a modelului Black & Scholes (The pricing of options and corporate liabilities) pentru stabilirea preţului opţiunilor, în special opţiunile cu activ suport acţiuni. |
| 1973 | Robert C. Merton | A introdus problema structurii portofoliului în timp şi a probabilităţilor continue de default pentru a modela opţiunile pe acţiuni. |
| 1976 | Michael Cole Jensen | Adept al modelului CAPM, dezvoltă o metodă de măsurare a performanţelor unui fond de investiţii cu ajutorul Jensen’s alpha. |
| 1976 | Mark Edward Rubinstein şi Hayne Leland | Introduc metoda asigurării portofoliului împotriva riscului de piaţă, cu ajutorul hedging-ului acţiunilor prin vânzarea short a contractelor futures pe indici bursieri. |
| 1976 | Stephen Alan Ross | Originator al teoriei APT (Arbitrage pricing theory), model pentru stabilirea preţului acţiunilor în funcţie de rentabilitatea aşteptată şi de risc. |
| 1979 | John Carrington Cox, Stephen Alan Ross şi Mark Edward Rubinstein | Introduc în teoria financiară modelul binomial de stabilire a preţului opţiunilor (BOPM), ce descrie o metodă numerică generalizată pentru evaluarea opţiunilor. |
| 1979 | Daniel Kahneman şi Amos Tversky | Teoria prospectului reprezintă una dintre teoriile de bază ale finanţelor comportamentale, stabilind legătura dintre diferite alternative investiţionale şi percepţia riscului, în baza utilităţii aşteptate. |
| 1984 | Zvi Griliches şi M. D. Intrigilator | Publică Handbook of Econometrics, carte de referinţă în econometrie. |
| 1987 | Clive William James Granger şi
R. F. Engle |
Este publicată lucrarea Cointegration and Error Correction: Representation, Estimation and Testing în seria din martie a Econometrica. |
| 1990 | Richard H. Thaler | Studiază aversiunea la pierdere a investitorilor şi valoarea mai mare acordată pierderii în detrimentul profitului în comportamentul investiţional. |
| 1991 | Nicholas Barberis | Studiază aplicaţii ale psihologiei cognitive pentru înţelegerea stabilirii preţurilor activelor financiare. |
| 1992 | Fischer Black şi Robert Litterman | Publică modelul matematic pentru alocarea unui portofoliu în condiţii de piaţă de reale şi pentru optimizarea portofoliului global. |
| 1995 | Robert Emerson Lucas, Jr. | Autor al paradoxului Lucas, explică fluxurile internaţionale de capital şi limitarea acestora între ţările dezvoltate şi cele emergente, dar şi aşteptarea raţională. |
| 1995 | J. H. Kagel şi A. E. Roth
|
Este publicată cea mai influentă carte a economiei experimentale The Handbook of Experimental Economics.
|
| 1996 | Deirdre McCloskey şi Stephen T. Ziliak | The Standard Error of Regressions descrie diferenţa dintre semnificaţia statistică şi cea economică. |
| 1997 | Andrei Shleifer | Tratează teoria originilor legale, parte a finanţelor comportamentale şi dezvoltă teorii cu privire la guvernanţa corporativă. |
| 1998 | Milton Friedman | Teoria monetară cantitativă şi stabilitatea financiară. |
| 2001 | Joseph Eugene Stiglitz | Teoria asimetriei de informaţie. |
| 2002 | William J. Bernstein | Studiul teoriei moderne a portofoliului: The Four Pillars of Investing: Lessons for Building a Winning Portfolio. |
| 2002 | Paul Slovic şi Baruch Fischhoff | Iniţiatori ai teoriei efectului euristic, studiază percepţia riscului şi paradigma psihometrică (finanţe comportamentale). |
| 2003 | C. F. Camerer, G. Loewenstein şi M. Rabin | Dezvoltă teoriile economice experimentale şi comportamentale în teoria jocului comportamental. |
| 2004 | Markus K. Brunnermeier | Costul tranzacţionării şi bulele economice. |
| 2005 | Hersh Shefrin | Unul dintre iniţiatorii curentului finanţelor comportamentale, studiază comportamentul în cazul aplicării modelului APT. |
| 2007 | Gunduz Caginalp | Contribuie la studiul finanţelor comportamentale cantitative, al ecuaţiilor diferenţiale şi al optimizării pieţelor financiare. |
| 2008 | Dan Ariely | Studiind finanţele comportamentale, se axează pe predictibilitatea iraţionalului în decizia financiară. |
0800 825 627