a) supraviețuirea – se caracterizează prin faptul că asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiția ca acesta să fie în viață. Suma dată se formează din primele de asigurare plătite de asigurat și fructificate de asigurător. Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care este în viață la expirarea contractului; în cazul decesului asiguratului, asigurătorul se consideră eliberat de orice obligații și, astfel, suma acumulată de asigurat revine societății de asigurare.

b) decesul – asigurarea are ca scop protecția asiguratului contra riscului de deces. Asigurarea de deces îl obligă pe asigurător să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a contractului. Dacă, la expirarea contractului, asiguratul este în viață, asiguratorul este exonerat de orice raspundere față de acesta. Așadar, asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire, ci una de protecție împotriva unui risc determinat.

c) asigurarea mixtă de viață – se caracterizează prin faptul că, printr-un singur contract, se acordă protecție împotriva celor două riscuri: de deces și de supraviețuire. Cuprinderea celor două riscuri într-un singur contract nu înlătură caracterul lor contradictoriu. Daca asiguratul este protejat pentru ambele riscuri, aceasta are loc în condițiile în care el suportă prima de asigurare aferentă ambelor riscuri, în mod cumulat.

Asigurările de viață au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât și prin formele și tehnicile de realizare a lor. Ele au, după caz, o funcție de protecție de risc sau o funcție de economisire, dar pot îmbina aceste două funcții în cadrul asigurărilor mixte.