Vaca Mov

Seth Godin

Vaca mov este o carte despre cum se construiesc afacerile remarcabile. Din perspectiva lui Seth Godin nu mai este suficient ca o companie să nimerească un mix de marketing adecvat pentru a avea succes, ci este nevoie de a crea „produse remarcabile”, deosebite. Acest lucru poate fi făcut introducând în mix-ul de marketing un nou concept, în accepția lui Godin, „vaca mov”, un element nou, care să diferențieze produsul de cel al competiției, care să fie construit ținând cont de nevoia de inovație a consumatorilor.  Afacerile, în cazul în care nu se diferențiază, care nu au „un pic de vacă mov” în mix-ul de marketing, pot fi prinse într-un cerc vicios ce le afectează profitabilitatea și chiar existența pe termen lung: produse plictisitoare care vor fi copiate ulterior de concurență și bugete de promovare uriașe care, în cazul în care nu și-au atins scopul, pot să conducă la o rata a rentabilității investiției în promovare redusă. Prin exemple ale unor companii cunoscute și prin sfaturi practice despre cum poate fi construită o afacere remarcabilă, cartea Vaca mov reprezintă o inspirație și este recomandată oricărei persoane aflată într-un post de conducere sau unui angajat care lucrează în marketing sau management strategic.

„Cartea clasică ce a revoluționat marketingul, învățând companiile că ești fie remarcabil, fie invizibil.”

Amazon

 

Cartea este publicată în 2018 de Editura Act și Polirom, București.

Despre autor:

Seth Godin este antreprenor și scriitor cu foarte multe cărți care au ajuns bestseller-uri. Este considerat ca fiind printre cei mai buni vorbitori din lume în domeniul marketingului. A fost fondatorul și CEO-ul companiei Yoyodyne, una dintre primele companii de on-line marketing create în lume, care a fost achiziționată de Yahoo în 1998. Seth deține un MBA de la Stanford și a fost numit „The Ultimate Entrepreneur for the Information Age” de revista Business Week.