Marea contracție economică – The Big Short – În interiorul mașinăriei infernale
Michael Lewis
Cartea prezintă criza financiară din 2008 pornită pe Wall Street, o criză de încredere declanşată de căderea Lehman Brothers care a avut efecte în întreaga lume și care a scos în evidență evoluția de la panica financiară la comportamentul irațional manifestat în masă. Autorul afirmă în cartea sa: „Fiecare mare firmă de pe Wall Street era fie falită, fie legată fatal de un sistem falit. Problema nu este că a fost permis falimentul Lehman Brothers. Problema era că a fost permis succesul celor de la Lehman Brothers”. Cartea este de non-ficțiune și pleacă de la descrierea crizei creditelor imobiliare din SUA și a formării bulei speculative, pentru ca mai apoi să arate cum aceasta se sparge, detaliind crearea pieței CDS și CDO și a rolului pe care unele persoane l-au avut, prin acțiunile sau inacțiunile lor, în criza financiară din 2007-2008 și în contagiunea permisă a acesteia. Cartea s-a situat 28 de săptămâni în lista New York Times a celor mai vândute cărți și a stat la baza scenariului filmului din 2015 cu același nume.
„Dacă doriți să citiți o singură carte despre cauzele celei mai recente crize financiare, atunci v-o recomand pe cea scrisă de Michael Lewis.”
Steven Pearlstein, Washington Post
„Este opera celui mai bun jurnalist pe teme economice din SUA. O lectură obligatorie.”
Graydon Carter, Vanity Fair
Cartea este publicată în 2018 de Editura Publica, București.
Despre autor:
Michael Monroe Lewis este unul dintre cei mai apreciați scriitori americani de non-ficțiune și jurnalist financiar. Din 2009 este și editor contributor la Vanity Fair pe teme de economie, afaceri, finanțe. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale care tratează subiecte precum crizele financiare și finanțele comportamentale. Autor a douăsprezece cărți, majoritatea bestseller pe lista New York Times, Lewis a câștigat cu două cărți premiul Los Angeles Times.