Asigurări Generale – Facultative

CASCO

Acest tip de poliță vine în completarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto și nu ține loc acesteia. În cazul asigurării CASCO se despăgubesc doar pagubele produse autovehiculului asigurat, respectiv dauna parțială cauzată de un accident, dauna totală (distrugerea vehiculului) sau furtul.

Polița de asigurare se încheie după inspecția de risc a autovehiculului, efectuată de către reprezentantul asigurătorului, și în baza declarațiilor asiguratului din cererea-chestionar. Aceasta, împreună cu raportul de inspecție al autovehiculului, clauzele, anexele la poliță și declarațiile făcute în scris de către asigurat cu privire la starea autovehiculului, fac parte integrantă din poliță.

Asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate

Asigurarea pentru călătorii în străinătate acoperă costurile tratamentului medical de urgență pe care persoana asigurată trebuie să îl efectueze, în urma unei îmbolnăviri subite sau a unui accident. De asemenea, sunt acoperite costurile repatrierii pentru continuarea tratamentului în țară, precum și repatrierea corpului în caz de deces.

Asigurarea de răspundere civilă și profesională

Acoperă compensarea și costurile pe care asiguratul trebuie să le plătească în favoarea unei alte părți, pentru daunele suferite de partea respectivă din cauza asiguratului. Prin această asigurare sunt protejate bunurile și afacerile persoanelor fizice sau juridice și sunt oferite sumele necesare compensării materiale pentru prejudiciile suferite de o terță persoană, necunoscută în momentul încheierii poliței de asigurarea, astfel încât persoana prejudiciată va fi despăgubită, iar asiguratul își poate păstra bugetul neatins, cu condiția respectării contractului de asigurare și a plății primei către asigurător.

Asigurări de acest tip sunt pentru: răspunderea angajatorului, răspunderea producătorului și a contractanților, răspunderea pentru riscuri industriale și comerciale, pentru poluarea mediului înconjurător, răspunderea proprietarului și răspunderea chiriașului, asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri (de exemplu, utilaje pe șantiere sau chiar clădiri nesigure în urma cărora se pot produce accidente), răspundere profesională (pentru avocați, arhitecți, contabili, constructori s.a.m.d. care acoperă erori și omisiuni în urma cărora există terți prejudiciați și pentru medici, stomatologi, chirurgi s.a., care acoperă daune provocate pacienților din aceleasi motive), asigurare de răspundere a directorilor, managerilor și a funcționarilor, răspunderea autorităților publice etc.

Prin acest tip de asigurare, asiguratului i se oferă decontarea cheltuielilor generate de accesarea serviciilor medicale nu doar în orasul de reședință, ci și în alte zone ale țării, inclusiv în sistemul privat de sănătate; tratamentele de specialitate necesare se pot efectua și în străinătate dacă este cazul.

Acest tip de poliță de asigurare se adresează în principal angajaților și se referă la despăgubirea în urma unor accidente apărute la locul de muncă. Bineînțeles, riscurile asigurate diferă în funcție de profesie, loc de muncă etc. Despăgubirile oferite de către compania de asigurări sunt destinate recuperării în urma unui accident: incapacitate temporară de muncă, invaliditate, consecințe estetice sau funcționale. Despăgubirile pot fi încasate și de către familia asiguratului în cazul nefericit al decesului acestuia în urma accidentului. Polița standard în cazul acestui tip de asigurare acoperă riscuri precum invaliditatea permanentă și decesul asiguratului în urma unui accident. Există însă și alte clauze care pot fi adăugate, prețul poliței crescând în aceste situații.

Acoperă mult mai multe riscuri cu posibilitatea de a asigura și anexele locuinței, precum și bunurile aflate în aceasta, în funcție de opțiunea aleasă de asigurat.

Are ca scop acoperirea riscului pierderii parțiale sau totale a producției agricole (culturi, animale, pești etc.) și creează premisele reluării ciclului de producție, fără a mai apela la credite bancare.