Cum fac o investiție diversificată?
Dacă vrei să faci investiții pentru a pune banii să lucreze pentru tine și vrei să îți asumi cât mai puține riscuri, o metodă de a face acest lucru este de a „împrăștia” aceste riscuri prin diversificarea investițiilor tale. O metodă de diversificare relativ ușoară este de a alege să îți construiești un portofoliu similar indicelui BET, indice de referinţă care reflectă evoluția investiţiilor pe piata de capital din România. El este compus din cele mai performante companii listate, formând imaginea unui portofoliu investițional. Nu trebuie să te sperie acest lucru, înseamnă pur și simplu să cumperi acțiuni de la companiile care fac parte din BET, iar informația este publică și componența BET se modifică extrem de rar. De asemenea, vei vedea că primele companii de pe bursă sunt și cele care formează BET, așadar nu este necesar să cumperi acțiuni la toate, poți alege doar un eșantion format din 7-10 acțiuni. Numărul de companii în care investești depinde de suma de bani pe care o ai disponibilă. De asemenea, portofoliul trebuie urmărit în timp, în funcție de evoluția fiecărei companii și, s-ar putea, să ai nevoie de mici ajustări (mai vinzi, mai cumperi din ceea ce deții) – de aceea, un număr mai mic de companii alese este mai ușor de administrat. Un aspect pozitiv este acela că lichiditatea companiilor din BET este mare – cu alte cuvinte, pentru a vinde (sau cumpăra) acțiuni listate de aceste companii, un investitor își găsește repede contraparte.
De exemplu, pentru a știi dacă o astfel de investiție este de interes pentru tine, cel mai simplu poți începe prin a observa valoarea BET în timp – de la 1 ianuarie 2005 la 31 decembrie 2022 BET a înregistrat o creștere de peste 183% a valorii sale (fiind luată valoarea de închidere a respectivelor zile de tranzacționare).
Și dacă totuși această metodă ți se pare prea complicată, o altă variantă disponibilă pe piața de capital este aceea de a investi într-un ETF care replică indicele BET. ETF-ul este un fond de investiții listat la bursă, al cărui portofoliu investițional este format conform unei strategii investiționale stabilită de administratorul său (un investitor profesional). Această strategie este publică, putând fi accesată gratuit de oricine dorește să fie investitor. Dacă vrei să alegi un ETF care urmărește un indice, tot ce trebuie să faci este să cumperi unități de fond tranzacționabile ale respectivului ETF și astfel cumperi o parte din respectivul portofoliu. Poți apoi oricând vinde această investiție sau poți să o suplimentezi, cumpărând mai mult, în funcție de propriile disponibilități financiare.