Cum să te descurci financiar când ai o familie monoparentală?

Familiile monoparentale sunt o realitate a societății de astăzi și numărul lor este în creștere în întreaga lume. Studiile ne arătă că femeile sunt în mod predominant cele care duc poverile unei asemenea familii. Din punct de vedere financiar, familia monoparentală este supusă unor riscuri mai mari, care pot afecta dezvoltarea copiilor aflați în această situație. Un părinte aflat în această situație trebuie să gândească în termeni extrem de pragmatici cum să facă față provocărilor de zi cu zi.

În primul rând, este necesar ca părintele să fie cât mai bine informat cu privire la drepturile și sprijinul financiar de care poate beneficia având acest statut. A avea o familie monoparentală nu este o situație excepțională și informații pot fi accesate foarte ușor.

În al doilea rând, o educație financiară temeinică este importantă pentru a înțelege cum funcționează piețele, instrumentele, serviciile și produsele financiare, cum se pot evita riscurile și cum se poate beneficia de oportunitățile financiare.

Într-o familie monoparentală devine extrem de important ca părintele să știe să proiecteze și administreze un buget familial, să economisească, să se protejeze față de riscuri sau să investească, să știe cum să-și atingă scopurile financiare. Planificarea pe termen lung este o atitudine care are ca obiectiv bunăstarea. Cu o educație financiară solidă, un părinte poate să câștige mai mult și să cheltuiască mai puțin și, în felul acesta, să aibă mereu un buget echilibrat. În plus, formându-și un comportament de consum rațional, un părinte va știi mereu să facă economii din compararea de prețuri, costuri de oportunitate, din diferența dintre bunuri și servicii, dar și din cea dintre nevoi și dorințe. Mai mult, va fi mult mai determinat să discearnă cu realism și pragmatism cum să-și protejeze familia prin intermediul unor asigurări, ale căror scop este de a te proteja financiar în cazul producerii unor riscuri.