Program Global Money Week 2022

Luni 21.03

  • Clopoțelul sună la BVB! – Mai mulți liceeni vor asista la deschiderea ședinței de tranzacționare la BVB și vor participa la o activitate educativă, desfășurată sub forma unui joc, având ca scop înțelegerea unor noțiuni despre bursă;
  • Star(t) Financiar – seminar online de educație financiară pentru artiști, muzicieni, actori, studenți din domeniul artelor;
  • Start2Invest – un webinar care deschide un program de 30 de zile de învățare prin exercițiu, în care peste 1.500 de studenți din toată țara vor învăța și experimenta cum să tranzacționeze la bursă pe o platformă demo;
  • Învață de la un antreprenor de succes – un webinar susținut de Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori IT;

Marti 22.03

  • Start2Learn – webinar la care participă elevii de la licee cu profil economic din județele Hunedoara, Covasna, Buzău, Vrancea, Satu Mare, Galați, Mureș;
  • Academic FinHub – ediția a III-a a dialogului academic dintre mediul academic și reprezentanți ai economiei reale, având tema Cum schimbă tehnologia blockchain arhitectura piețelor financiare – evenimentul este transmis pe profilul Facebook al ASF;
  • Start2Play – un webinar dedicat părinții elevilor din mediul preuniversitar, având ca invitat pe psihologul Mihai Avădanei;

Miercuri 23.03

  • Lansare de secțiuni noi pe siteul www.edutime.ro;
  • Publicarea noului număr al revistei de educație financiară dedicată profesorilor din mediul preuniversitar;

Joi 24.03

  • Conferința Europeană a Serviciilor Financiare – ECFS 2022 – un forum de dezbateri organizat de Institutul de Studii Financiare, care abordează principiile de sustenabilitate şi de rezilienţă, precum și inovația în serviciile financiare dar și aplicarea practică a ultimelor noutăți legislative;
  • Maratonul online de educație financiară 24/24 – Profilul Facebook al ASF va oferi timp de 24 de ore un maraton de informații și evenimente pe teme de educație financiară;
  • Start2Play – un webinar de educație financiară adresat învățătorilor, educatorilor și pedagogilor din învățământul primar și preșcolar, având ca invitat pe psihologul Carmen Paraschivescu;
  • FinClub – întâlnirea tinerilor liceeni pasionați de lumea financiară, înscriși în programul FinClub; această ediție îl are invitat din partea ASF pe domnul profesor Adrian Mitroi;
  • Start2Teach – un webinar de educație financiară adresat profesorilor din mediul preuniversitar;

Vineri 25.03

  • Student Club – întâlnirea celor peste 160 de studenți pasionați de piața financiară înscriși în acest program al ASF;
  • Antrenament financiar – un webinar de educație financiară realizat de ASF pentru sportivi;

Sambata 26.03

  • Premieră – Olimpiada ASF etapa 1 – Concursul național de educație financiară dedicat elevilor aflați în clasa a XI.

Totodată, această săptămână găzduiește o serie de acțiuni și evenimente realizate de ASF în cadrul programelor Start2Learn (pentru învățământul gimnazial și liceal) și Laboratorul Academic (pentru învățământul universitar), ale căror beneficiari sunt tinerii din unitățile școlare și universitățile partenere.

Pe tot parcursul săptămânii are loc Concursul național de desen pe teme financiare destinat elevilor de clasa a IV-a, în această săptămână realizându-se votarea de către  public a lucrărilor micilor artiști.

În decursul GMW 2022, ASF și întreaga piață financiară nebancară va realiza o amplă campanie online de informare a consumatorilor referitoare la diferite produse, servicii și instrumente financiare.

De asemenea, Depozitarul Central va înregistra în mod gratuit, pe parcursul GMW 2022, codurile IBAN ale deținătorilor de instrumente financiare, care nu sunt clienții unui intermediar financiar.

Sub egida GMW 2022 este deschis programul Start4Life, program de educație financiară dezvoltat de ASF pentru copiii și tinerii aflați în centrele de plasament din toată țara.