Programul a început în anul 2017, fiind un seminar de scurtă durată tip train-the-trainer. Acest program este susținut în colaborare cu inspectoratele școlare și, din 2019, împreună cu Institutul de Studii Financiare (ISF). Intensificarea activității în acest program a fost adoptată ca urmare a observării necesității elevilor de a li se transfera noțiuni specifice educației financiare ne-bancare.
Programe Profesori
Start 2 Teach este programul ASF adresat profesorilor din învățământul preuniversitar, având ca obiectiv principal transferul de informații specifice educației financiare ne-bancare necesară pedagogilor.
Institutul de Studii Financiare (ISF) a fost acreditat de Ministerul Educației în baza Ordinului Ministrului Educației nr. 4368/03.08.2022, să organizeze un program de dezvoltare profesională continuă adresat cadrelor didactice din învățământul primar, care oferă dezvoltarea competențelor specifice educației financiare adecvate elevilor din clasele 0-4.
Programul StartFIN (Formarea personalului didactic din învățământul primar în domeniul financiar) este organizat de Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și presupune 40 de ore, adică 10 credite de formare continuă a celor interesați să participe. Programul pune la dispoziția participanților acces la sesiuni de instruire online, materiale de studiu (manuale, instrumente de evaluare, aplicații și alte instrumente didactice), precum și la metode de evaluare, cu respectarea principiilor standard ale procesului de evaluare.
Scopul programului StartFin este de a dezvolta cunoștințele tehnice specifice piețelor financiare pentru cadrele didactice care predau la ciclul primar, contribuind astfel la diseminarea conceptelor financiare în rândul elevilor. Prin susținerea unor astfel de cursuri de formare economico-financiară a cadrelor didactice cresc în mod considerabil șansele de incluziune financiară a tinerei generații.
Copiii și tinerii de astăzi se dezvoltă într-o altă paradigmă, având nevoi și așteptări diferite față de generațiile anterioare. Cu un acces la informație care depășește cu mult posibilitățile din trecut, cu noi canale de comunicare disponibile în masă, copiii și tinerii au la dispoziție o serie diversificată de instrumente educaționale, având așteptarea de la educatorii și formatorii lor să își adapteze metodele de educație la aceste instrumente moderne.
Metoda clasică – scrisul pe tablă cu cretă – care a fost aplicată de-a lungul mai multor ani nu mai aduce rezultate comparabile cu noile metode moderne de predare, disponibile în sistemele de învățământ dezvoltate. O interacțiune mai intensă cu elevii, încurajând inițiativa, construcția de proiecte, cercetarea, interogarea ca metodă de căutare a răspunsurilor, un mediu distractiv (învățare prin joc) sau un mediu familiar (exemple aplicate din viața fiecăruia) sunt doar câteva variante de modernizare a metodelor pedagogice.
Și nivelul de responsabilitate al profesorului este diferit în zilele noastre, cu mult superior celui tradițional, derivând din complexitatea cunoștințelor ce trebuie furnizate elevului pentru a-l pregăti corespunzător pentru viață. Sistemul de învățare trebuie să țintească crearea de elevi activi, participativi, care să curiozitatea și să dezvolte gândirea prin exemplificarea de situații concrete.
De ce este important? Pentru ca interesul elevilor să fie unul real și susținut, nevoia de a cunoaște este cea care necesită stimulare, prin furnizarea de informații corecte, clare, actuale, cu aplicabilitate concretă, astfel încât să fie creați piloni solizi în procesul de învățare. Crearea unei povești în spatele procesului de predare conduce la realizarea unei proiecții cu corespondent real, menită să dezvolte abilități și capabilități reale. Accentul pus pe motivarea elevilor și transferul de încredere către aceștia conduce la o mai bună absorbție de cunoștințe pe termen lung.
Fără nici un dubiu, profesorii și educatorii au un rol fundamental, central în viața copiilor și tinerilor pentru a le forma viitorul. Ei le asigură acestora știința, cunoștințele, comportamentul, etica, credințele, ambiția, curajul de a construi un parcurs profesional care să aducă bunăstare economică și incluziune socială. Orele petrecute într-un system de învățământ sunt de regulă mai multe decât orele petrecute în familie, drept urmare legătura dintre profesor și elev trebuie să fie una durabilă, bazată pe prietenie, deschidere, respect reciproc și încredere. Acumularea autoritară de informație s-a dovedit a fi nepractică și neeficientă pe termen lung, cu efecte negative în special asupra dezvoltării viitoare a copilului, dar și asupra dezvoltării societății în general. Profesorul a devenit în sistemele de învățământ moderne un facilitator de cunoaștere, mai degrabă decât un furnizor de informație, așa cum era în trecut.
Educația financiară poate reprezenta o modalitate de creștere a gradului de conștientizare și responsabilizare pentru viața adultă, într-un context în care elemente de educație financiară se regăsesc în viața noastră de zi cu zi.
Resurse educaționale utile
Cursuri acreditate
ASF este organizator pentru 2 cursuri acreditate de Ministerul Educației prin Ordinul 3559/ 2021 privind acreditarea programelor de formare continuă sunt disponibile pentru cadrele didactice din România.
Ministerul Educatiei, BNR, ARB, IBR, Autoritatea de Supraveghere Financiară si ISF au dezvoltat singurul curs integral „Educatie economico-financiară pentru profesori”, adresat personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educatie socială” elevilor de clasa a VIII-a. Înscrieri și detalii găsiți aici.
Cel de al doilea curs acreditat de ASF și ISF adresat personalului didactic preuniversitar – Formarea personalului didactic din învățământul preuniversitar în domeniul financiar nebancar (FinTTT), se adresează personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educatie socială” elevilor de clasa a VIII-a și pune la dispoziția acestora informații aprofundate aferente piețelor financiare nebancare, într-un set complet de învățare. Înscrieri și detalii găsiți aici.
Programul Start2Teach continuă în 2022 sub formă de webinar (online) cu înscriere gratuită. Peste 3800 de cadre didactice au participat până acum la seminarele susținute. În cadrul acestui webinar de 2 ore vă sunt prezentate o serie de noțiuni, informați și suporturi didactice care pot fi utilizate în activitatea educațională.